1. Token este în prezent listat în Registrul publicat de Autoritatea Bancară Europeană

București, 4 decembrie 2025 – TOKEN, furnizor de soluții de plăți digitale, parte a Grupului Koç, cel mai mare holding privat din Turcia, și companie fintech autorizată de Banca Națională a României (BNR) ca instituție de plată, a obținut aprobarea BNR pentru a-și translata licența în 27 de state ale UE și trei state din Spațiul Economic European (SEE) și este acum inclusă în Registrul publicat de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

„Acesta este primul pas din traseul nostru spre a deveni un furnizor de servicii de plată paneuropean, prin intermediul infrastructurii de plăți, atât în ​​mediul online, cât și în cel offline. Acum, ca parte a strategiei noastre, ne concentrăm asupra companiilor active în cadrul Grupului Koç și vedem atât Italia, cât și Grecia ca piețe de pornire pentru dezvoltarea noastră imediată, pentru a beneficia pe deplin de sinergiile grupului”, declară Burak Yildiran, CEO, TOKEN Romania.

Token furnizează o platformă integrată de servicii, atât pentru plăți online, cât și offline, menită să digitalizeze eficient activitățile și să crească performanțele financiare ale companiilor, prin intermediul soluțiilor sale inovatoare.

În prezent, platforma online TOKEN permite procesarea plăților efectuate prin diverse mijloace, inclusiv Apple Pay și Google Pay, accesând un tablou de bord pentru vizibilitate în timp real a operațiunilor. Ca inovație în plățile offline, TOKEN a dezvoltat o platformă extinsă de servicii care transformă cu succes POS-ul clasic într-un HUB financiar pentru IMM-uri.

„Platforma noastră le permite acestor companii să își digitalizeze operațiunile, ceea ce duce la o performanță financiară îmbunătățită, o eficiență sporită și, în cele din urmă, la o creștere economică semnificativă. Permițând tuturor participanților să acceseze o infrastructură financiară modernă, Token contribuie activ la dezvoltarea unei economii incluzive și sustenabile”, menționează Raluca Micu, deputy CEO, TOKEN Romania.

Dincolo de eficientizarea operațiunilor și extinderea prezenței globale, Token se angajează să integreze IMM-urile în economia digitală, prin furnizarea de servicii financiare digitale accesibile și robuste.

„Acest angajament se extinde în special la zonele rurale mai puțin deservite și la zonele urbane mici, unde accesul la serviciile financiare tradiționale este adesea extrem de limitat. Token abordează direct această lacună critică, oferind servicii esențiale de retragere și preluare numerar la punctul de vânzare (POS), catalizând dezvoltarea unei infrastructuri vitale de plăți și aducând serviciile financiare mai aproape de comunitățile care au cea mai mare nevoie de ele”, adaugă Raluca Micu.

La începutul anului 2023, TOKEN și-a extins operațiunile în România, oferind comercianților soluții de tip „one-stop-shop” utilizând terminale POS marca Beko, precum și soluții de plată digitale, dezvoltate 100% în România. În 2024, TOKEN Payment Services (TOKEN) a devenit prima instituție de plată autorizată de Banca Națională a României să accepte operațiuni și tranzacții de plată online la POS-uri fizice, conform regulamentului PSD2.

Despre TOKEN Payment Services

TOKEN Payment Services S.R.L. face parte din Koç Group, cel mai mare holding privat din Turcia, prezent în România din 2003 prin intermediul mărcilor Arctic, Beko, Grundig, Ford, KocZer, Entek și Otokar.

Cu un portofoliu de peste 1 milion de utilizatori POS în Turcia, TOKEN este liderul de piață în platformele de plată din Turcia, gestionând în siguranță aproximativ 8,5 milioane de tranzacții pe zi.

TOKEN a intrat pe piața din România la începutul anului 2023, aducând conceptul de one-stop-shop integrat, pentru a oferi soluții complete, de la servicii fizice la servicii online, pentru companii de toate dimensiunile.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.odero.ro

 

By admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *