· 2025 a schimbat modul în care sunt evaluate și finanțate proiectele IT
· România, pe ultimul loc în UE la adopția reală a inteligenței artificiale de către companii
· OVES Enterprise mizează pentru 2025 pe o cifră de afaceri globală de circa 25 de milioane de euro, în creștere cu aproximativ 22% față de anul anterior
Cluj-Napoca, 16 decembrie 2025 – Industria IT încheie 2025 sub semnul unui reset major, după un an marcat de restructurări, ajustări de bugete și o schimbare profundă a modului în care companiile decid ce proiecte continuă și ce proiecte sunt abandonate.
Bugetele IT au fost redistribuite, iar criteriile de selecție au devenit mult mai stricte. Inițiativele care au rămas active au fost cele cu valoare strategică, impact direct asupra securității și capacitatea de a susține organizații și infrastructuri critice pe termen lung.
Cum s-au schimbat deciziile de investiție în IT
În 2025, deciziile de investiție în IT s-au mutat de la volum la relevanță. Proiectele generale, fără impact clar asupra funcționării sau securității organizațiilor, au fost eliminate treptat, iar bugetele rămase au fost direcționate către un număr limitat de inițiative considerate esențiale, cu cerințe ridicate de stabilitate, control și livrare.
Această schimbare a afectat direct modelul clasic de outsourcing. În contextul reducerii numărului de proiecte active, multe companii au ales să își internalizeze resursele pentru inițiativele critice, ceea ce a pus presiune suplimentară pe furnizorii de servicii IT, inclusiv în România. Cererea a devenit mult mai selectivă, iar criteriile de alegere s-au înăsprit considerabil.
Adopția AI în companii rămâne redusă: România ajunge la 5%
Deși inteligența artificială a dominat discursul public în 2025, datele oficiale indică o adopție reală mult mai modestă. Conform Eurostat, aproximativ 20% dintre companiile din Uniunea Europeană cu peste 10 angajați utilizează tehnologii AI, în timp ce România se situează la 5,2%, cu cea mai scăzută rată din UE.
Dacă sunt excluse utilizările de bază, precum instrumentele conversaționale, ponderea companiilor care implementează soluții avansate de AI sau agentic AI este și mai redusă. În 2025, piața a început să facă o distincție clară între declarațiile de intenție și capacitatea reală de a livra și opera astfel de tehnologii în producție, mai ales în medii cu cerințe ridicate de securitate.
Proiectele cu miză strategică atrag bugetele: AI aplicată, securitate și defence
În acest context, proiectele cu miză strategică au atras cele mai mari bugete. AI aplicată, securitatea cibernetică și zona de defence se conturează ca direcții stabile, cu proiecte construite pe orizonturi de cinci până la zece ani. Este o piață de produs, cu bariere ridicate de intrare, procese complexe de achiziție și cerințe stricte privind calitatea, auditabilitatea și siguranța software-ului.
Această reașezare se reflectă și în evoluția OVES Enterprise. Compania mizează pentru 2025 pe o cifră de afaceri globală de aproximativ 25 de milioane de euro, în creștere cu circa 22% față de 2024.
O schimbare relevantă față de anii anteriori este structura veniturilor: segmentul defence, AI și cybersecurity ajunge la paritate cu zona comercială, care a fost majoritară în anii trecuți.
„Dacă privim 2025 ca un bilanț al industriei IT, vedem o piață mult mai exigentă, în care proiectele de volum au fost eliminate, iar bugetele s-au concentrat pe inițiative cu miză reală. Tehnologia a devenit un element critic pentru siguranță, control și continuitate, iar acest lucru schimbă fundamental modul în care sunt construite și livrate proiectele. Pentru OVES Enterprise, tranziția către produse, AI aplicată și zona de defence a început cu mult înainte ca aceste schimbări să devină evidente. Experiența acumulată în proiecte comerciale complexe ne-a permis să livrăm software de calitate în medii critice, iar astăzi expertiza din defence ridică standardele și în proiectele comerciale, cu un nivel mult mai ridicat de siguranță și control”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.
În perspectiva anului 2026, outsourcingul rămâne relevant doar pentru proiecte complexe, care integrează tehnologii avansate, AI și o componentă solidă de consultanță, suport și training. Iar companiile care nu își adaptează structura și competențele la această realitate riscă să iasă din piață.
Despre OVES Enterprise
OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluții software complexe și inovații AI destinate industriilor aerospațiale, de apărare și de securitate cibernetică, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES Enterprise a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. Anul trecut, OVES Enterprise și-a extins activitatea cu o nouă linie de business, axată pe producția de drone.
În prezent, mai bine de jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia